Dupa razboi urmeaza pace

 Nici nu imi vine sa cred ca au trecut 2 ani de cand nu am mai publicat absolut nimic pe blog. Pentru ca de scris am mai scris. Chiar acum am vazut un articol terminat in drafts despre mine si bucatarie, dar la care nu am apasat pe buton pana acum. Nici nu mai tin minte de ce. 

S-au intamplat multe intre timp, lucruri pe care uneori mi-as fi dorit sa le impartasesc dar nu stiu de ce nu am facut asta. De cand am scris ultima oara am mai calatorit la Londra si la Paris. Mi-as dori sa scriu si despre asta candva, insa nu am gasit timp si energie sa o fac pana acum. 

Astazi as vrea sa vorbim un pic despre un lucru poate plictisitor pentru unii, dar care pe mine m-a bantuit ca sa spun asa in ultima jumatate de an. Este un subiect despre care nu pot sa spun ca imi este usor sa scriu pentru ca tine oarecum de intimitatea mea, si o sa arat o parte din mine care poate ar trebui sa ramana doar pentru mine. Dar imi doresc ca poate cineva intr-o situatie similara cu a mea va face niste schimbari dupa ce va citi ce am scris eu aici. 

Povestea incepe din copilarie, dar eu nu o sa o iau chiar de la capat, ci de acum jumatate de an. Nu mai tin minte exact cand dar cred ca undeva la finalul lui februarie, inceput de martie,  eram afara cu Putzi, catelul meu. Cainele meu este destul de rautacios cu alti caini baieti asa ca mereu am grija sa nu sara prea tarea calul. Ei bine in acea minunata zi un alt stapan isi plimba cainele in acelasi timp cu al meu, dar il plimba fara lesa. Nu vreau sa intru in detalii despre subiectul asta, pentru ca eu nu sunt de acord cu a lasa cainii fara lesa pe strada si imi e teama ca nu mai termin ce am de spus. Al meu sare la bataie, celalt, un caine mai maricel fata de al meu, incepe sa alerge in jurul lui si il enerveaza si mai tare. Eu m-am gandit sa il iau pe al meu in brate. Asa ca ma aplec frumos sa il ridic si in acel moment in toata nebunia cainelui meu ma loveste foarte tare in gura. Initial am crezut ca mi-au cazut dintii, sau nu stiu ce mi-am imaginat, mi-a spart buza foarte tare, a inceput sa siroiasca efectiv sangele, ma rog a fost pentru mine un moment groaznic. Cainele meu nu cred ca si-a dat seama ca m-a lovit, pentru ca el se agita in continuare, iar stapanul celuilat caine, o sa fiu sincera, statea si se uita ca ... stiti voi cine. Ma rog, reuseste sa isi prinda cainele si pleaca de acolo, eu sincera sa fiu, aveam o mana tinuta la gura, toata maneca bluzei de pe mine era imbibata cu sange, asa ca tot ce am putut sa fac a fost sa il sun pe Petre. A coborat dupa mine, m-a pus pe picioare, mi-a spalat sangele de pe fata si maini, mi-a dat gheata sa tin la buza, m-a proptit in canapea, ce sa mai, toate cele. 

In urma acestui accident, am avut dureri destul de mari de dinti, in special incisivul lateral care a fost lovit direct, si care mi-a spart buza. Asa ca am facut o radiografie si am zis sa merg la medicul dentist. Toate bune si frumoase, am fost la cel mai apropiat cabinet de stomatologie (lucru nu neaparat bun, as fi putut fi mai selectiva) si am incercat sa vad ce si cum. Tot acel dinte avea si o carie pe partea interioara si  am stabilit impreuna cu dna doctor un plan de tratament pt acel dinte pentru ca nu era fracturat. Din pacate pentru mine, fix cand trebuia sa ajung pentru ajung la urmatoarea sedinta pentru a reconstrui si consolida dintele s-a instaurat minunata stare de urgenta care nu a permis cabinetelor de stomatologie sa fie deschise. Cam la 2 sau maximum 3 saptamani dupa ultima vizita la cabinet mi s-a rupt coroana dintelui cu totul si am ramas doar cu radacina. Pentru asta am fost la singurul cabinet deschis din Bucuresti, cel pentru urgente unde nu ar fi putut face mare lucru oricum pentru ca nu aveau voie sa foloseasca majoritatea aparatelor. O sa fiu foarte sincera si o sa spun ca lucrul asta m-a suparat foarte tare, in primele zile am fost foarte necajita, dar pana la urma nu am avut ce sa fac decat sa ma obisnuiesc si sa merg mai departe. 

Doua luni mai tarziu s-au redeschis cabinetele medicale si am pornit in acesta calatorie de a-mi reface dantura . Acum, pe langa acest dinte lipsa pe care il aveam pe parcursul anilor am mai avut probleme si de asemenea si tentative de a le rezolva. 

Toata nebunia a inceput joi, 21 mai. Cred ca sunasem de luni sa imi fac programare sau ceva. De data asta am ales un alt cabinet, m-am uitat la review-urile cabinetelor din imprejurul noii mele locuinte (poate am sa va povestesc alta data si cum am ajuns la casa mea) si m-am decis asupra Stephanie's Dental Clinic. Acolo am avut norocul sa o intalnesc pe doamna doctor Palamari Ana-Maria care este o persoana cu totul si cu totul deosebita. Atunci cand ea si-a schimbat clinica, si nu a mai lucrat pt Stepahie's ci pentru clinica Trufas, am urmat-o cu inima impacata.V-am spus mai devreme ca am tot avut tentative de a-mi repara dantura de cand am venit in Bucuresti, insa mereu am renuntat din diferite motive, uneori financiare alteori pur si simplu nu am mai avut vointa sa fac lucrul asta. Nu pot sa spun ca vreun medic stomatolog cu care am lucrat(este vorba de 4 alte persoane in Bucuresti), pana la doamna doctor Palamari, sa-mi fi lasat o impresie extraordinara. Este foarte dificil, cel putin pentru mine sa lucrez cu o persoana cu care nu ma simt confortabil. Asa ca nu stiu, nepasarea unora sau anumite remarci m-au deranjat la oamenii cu care am lucrat inainte, si in momentul in care apare o urma de jena sau retinere sau alte mai cele care m-au facut pe mine sa nu ma mai intorc in anumite cabinete. 

Ei bine, nu a fost cazul de asa ceva cu persoana cu care am lucrat de data asta. Este o profesionista de la A la Z, din primul moment in care am intrat la consult si pana acum, in nicio secunda nu m-am simtit altfel decat ar fi trebuit. In ziua respectiva, am venit eu cu o caruta de probleme fara sa stiu de unde sa pornesc si cum sa fac. Probabil ce mi-a placut mie a fost faptul ca, inca din prima clipa doamna doctor nu a stat pe ganduri si ne-am pus pe treaba imediat. Am facut un detartraj, am facut o carie si am facut si 2 extractii intr-o singura zi. La finalul sedintei am stabilit planul pentru viitor si am hotarat  sa luam lucrurile rand pe rand de la cea mai grava problema la cea mai putin grava, iar saptamana trecuta am ajuns la final. O recomand din tot sufletul pe dna doctor Palamari Ana-Maria oricui are nevoie. Lucreaza frumos, curat, cu multa rabdare si este foarte atenta la nevoile pacientilor.

O sa fiu sincera si o sa spun ca nu am crezut ca o sa ma aflu in punctul asta prea curand, nu am crezut ca voi incepe sa fac lucrurile astea, pentru ca nu le-am considerat o prioritate, desi ar fi trebuit sa fie o prioritate. Tot ceea ce tine de  sanatatea noastra trebuie sa fie o prioritate. 

Acum, pe langa experienta minunata cu dna Palamari, am avut si niste experiente groaznice. Si aici ma refer la extractiile dintilor inclusi. Nu stiu cand mi-au crescut masele de minte, dar cert este ca masele de minte nu au erupt, ci au ramas incluse, iar eu ca sa rezolv tot ce aveam de rezolvat a trebuit sa le scot. 

Groaznic este un cuvant prea bland pentru extractiile astea. In total eu am avut 5 dinti de scos, cele 4 masele de minte si un al 5 lea dinte care nu stiu de unde a venit si ce cauta acolo, o sa il incercuiesc in radiografia de mai jos. I-am scos pe acesti 5 dinti in 3 instante diferite. Am scos prima oara cele 2 masele de minte, de sus si jos din partea stanga. Acum, nu stiu ce sa zic despre operatia in sine. Am avut foarte mult curaj si avant. Dar este o senzatie foarte ciudata, pentru ca anestezia aia isi face efectul, dar chiar daca nu se simte durere, se simte presiune si se simte ciudat! Nici nu pot sa spun altfel. A durat cred ca undeva la 40 de minute operatia asta si am plecat destul de linistita spre casa, asta pentru ca anestezia a fost destul de puternica. Cand am iesit din metrou spre casa totusi m-au cam lasat puterile si m-a napadit un pic durerea. Cand am ajuns acasa a trebuit si sa ies cu cainele, nu stiu cum am facut asta. Pana seara mi s-a umflat jumatate de fata extrem de tare, urmatoarele 4-5 zile au fost de cosmar, in special din ziua 3 cand am reinceput munca. Nu stiu daca ar fi trebuit sa primesc concediu medical pentru asta, dar stiu ca as fi avut nevoie, in special pentru ca jobul meu presupune ca eu sa vorbesc mult. Cert este ca am trecut peste asta. 

                                    Imediat dupa prima operatie, la minute dupa. 

    

                                            Urmatoarea dimineata. 

A doua operatie, masele de minte sus si jos din partea dreapta au fost o poveste cu totul si cu totul alta. In primul rand mi-am pierdut eu curajul, daca data trecuta am venit ca o floricica, de data asta parca as fi mers catre propria executie. Si sincera sa fiu chiar asa a fost. Maselele de data asta au fost pozitionate foarte prost, si a fost foarte greu sa fie scoase, cea de sus nu avea pe unde sa iasa, iar cea de jos era pusa orizontal, si a trebuit sa o sparga in mai multe bucati ca sa poata sa o scoata. Imi venea sa ii spun chirurgului sa o lase acolo sa ma coase si sa plec, insa imi tot spuneam in gand, daca tot am facut incizia, hai ca mai e putin. Nu stiu cum am rezistat. De data asta perioada de recuperare a fost si mai grea decat prima oara. Daca prima oara nu puteam sa deschid gura prea mult (de exemplu nu puteam sa deschid gura mai mult de 2 cm, gen nu puteam sa mananc cu furculita), de data asta nu am putut sa o deschid, dar nici sa o inchid la cat de umflat a fost obrazul meu pe interior. Daca data trecuta am putut sa mestec (nu foarte mult, dar cat de cat) inca din a doua zi, de data asta, am baut supa 5 zile. Nu mai spun nimic de durere. Groaznic, atat! 

Ultima operatie a fost acum 3 saptamani cred, cea mai recenta. Obiectiv vorbind a fost si cea mai usoara pentru ca a fost mult mai usor accesul catre acel dinte si recuperarea a fost mai ok fara mari dureri. Insa psihic, m-a terminat. In primul rand incizia pentru dintele asta a fost facuta prin cerul gurii, senzatia a fost de nedescris. A folosit chirurgul o freza pentru os ca sa patrunda pana la acel dinte, iar vibratiile de la acea freza le-am simtit in tot capul, nu stiu daca chiar a fost atata sange, dar am avut impresia ca nu a fost aspirat extraordinar si ca ma inec continuu. Pe langa asta si anestezia facuta la dintii din fata sus este foarte dureroasa. Am simtit o frica incredibil de mare si in timpul operatie am inceput sa tremur  iar dupa aceasta am inceput sa plang. Mi-am chemat un uber, am ajuns acasa si iar m-am pus pe plans de s-a speriat si Petre. Nu stiu de ce am avut fix reactia asta neaparat, dar chiar a fost foarte stresant si banuiesc ca asta a fost modalitatea prin care eu am reusit sa scap de tot ce s-a acumulat. Dupa toata nebunia asta, nu am stiut cum o sa ma vindec, am avut o senzatie foarte neplacuta o saptamana, o saptamana jumatate, de parca aveam lipit de cerul gurii un plasture umezit. Dar nu am avut dureri, am putut sa inchid/deschid gura, sa mananc. 

Acum referitor la medicul chirurg de la clinica Trufas nu stiu ce sa zic. Nu am termen de comparatie sa zic ca e mai ok sau mai putin decat altii. Cert este ca nu mai am dinti in plus, sunt vie si nevatamata deci cred ca si-a facut treaba asa cum trebuie. Prin natura jobului sau totusi nu pot sa spun decat ca omul asta mi-a devenit antipatic si ca cel mai probabil va fi protagonistul cosmarurilor mele pentru urmatoarea perioada. 

Desi prima parte a calatoriei s-a incheiat, mai urmeaza o parte.  O parte care va dura in jur de 2-3 ani. Nu stiu daca o sa va postestesc la un moment dat si despre asta. Voi purta aparat dentar, urmeaza sa il montez chiar saptamana viitoare. Pe de o parte abia astept, pe de alta parte im si este foarte teama. Oricum ar fi, nu mai pot da inapoi. Nu vreau sa mai intru si in alte detalii pentru ca oricum este o postare foarte lunga. Asa ca, o zi buna va urez tuturor. 

Asta o sa va placa!

De mult vreau sa va spun ceva! Nu e niciun secret, ba din contra, doar ca n-am apucat sa impartasesc lucrul asta online. Am caine. Are in jur de 8 luni, merge pe 9 si vreau sa va povestesc despre cum am ajuns sa il adoptam. Asta primavara, pe la mijlocul lui martie Petre lucra undeva in afara Bucurestiului, intr-un santier din Targoviste, unde si-au gasit locul o catea cu 2 pui, un baiat si o fata. Fata a fost adoptata repede-repede de un coleg de-al lui Petre, asa ca a ramas doar mama si un catel. La un moment dat mama lui s-a imbolnavit foarte tare si a fost dusa de Petre si inca cineva la veterinar, a ramas internata acolo, iar perioada coincide cu zilele libere de 1 mai (28,29, 30 aprilie si 1 mai). Sora adoptata, mama bolnava si internata, asta mic a ramas singur, nimeni in santier... Asa ca Petre ma suna si ma intreaba daca putem sa il luam pe asta micu 4 zile la noi pana se intorc ei in santier. Eu pana atunci vazusem multe multe poze cu el si era cel mai dragut. Le atasez si aici.

Toate bune si frumoase, il aduce in ziua respectiva, eu eram la munca, asa ca apuc sa il vad abia cand scap de la munca. Prima impresie pe care mi-a lasat-o pot spune ca nu a fost cea mai…buna. Era mic si muscacios! Activ, nelinistit, sarea si topaia peste tot, n-avea stare si ma enerva maxim! Si ma mai enerva si pentru ca ii placea mai mult de Petre decat ii placea de mine. In primele 2 zile mi-am zis ca nu am nevoie de caine! Si mi-am zis ca trebuie sa plece, cand se intoarce mama lui de la veterinar, se intoarce si asta micu tot acolo.

 In ziua de 30 aprilie, cand plec eu la munca era cam adormit, lucru neobisnuit pentru el, dar na, zic ca o fi obosit, inca nu s-a obisnuit cu garsoniera noastra si poate de aia a fost asa...nebun zilele trecute...asa ca plec pe la ora 2 de acasa.Seara la 6, cand ajunge Petre, el tot adormit, si nici nu a mancat si nici baut nimic in ziua aia. Petre ma suna, imi povesteste ca nu e ok, zicem ca vedem cum se simte maine, si mergem mai departe. Seara cand ajung acasa, dormea in mijlocul patului, asa ca pun mana pe el, si cand ii ating burtica vad ca e extrem de fierbinte. Nu a baut nimic, nu a mancat nimic, si era foarte foarte letargic. Dar asa bolnav cum era, se trezeste si se gudura pe langa mine...  In noaptea aia nu am putut sa dorm, am stat treaza sa verific daca respira pana la ora 09 cand s-a deschis cabinetul veterinar, am ajuns acolo, chiar inainte sa se deschida! La cabinet il consulta, are febra de peste 40 de grade, ii face teste peste teste de parvoviroza, paraziti, si multe altele, doar sange nu reusim sa ii luam. Ii administreaza niste vitamine si nu mai stiu ce, ii face o cocoasa subcutanata cu toate astea imi zice sa il iau acasa sa ii iau carne de vita si sa ma intorc ziua urmatoare cu el.Il duc acasa, de mancat nu mananca nimic, de baut ma chinui sa ii dau, imi inmoi degetul in apa si asa bea si el cateva picaturi… Trece ziua asta tare greu! 

(Nu prea se observa dar in poza de mai sus ne intorsesem si avea cocoasa aia din lichide)

Ziua urmatoare de dimineata ma duc iar, de data asta ii ia sange si ii face ultimul test pentru babesioza. Si bingo, fix asta era. Ceea ce nu e un lucru bun, tot atunci ii administreaza si tratamentul pentru babesioza, un tratament atat de urat, si atat de toxic, dar un tratament care pana la urma in cazul nostru a dat roade. In ziua respectiva, m-au rugat sa raman in cabinet macar 2 ore, pentru ca erau sanse sa nu supravetuiasca acele prime ore. M-a umplut de saliva in orele alea doua pentru ca nu prea putea sa se controleze, dragul de el si dupa ceva timp veterinarul imi spune "daca supravietuieste in noapte asta, o sa fie bine". Nu stiu daca a vrut sa fie ceva pozitiv, dar ca sa fiu sincera nu mi se parut deloc asa, ba din contra.
 Am primit directive clare, sa ii iau carne de vita si sa incerc sa ii dau apa. Un lucru foarte bun de altfel, pentru ca vita a fost singurul lucru pe care l-a mancat. II taiasem o bucatica de cam 2 cm pe cm, si desi o mirosea nu putea sa o manance asa ca ii rupeam si bucata aia atat de mica, in farame mici mici de tot, si il hreaneam cate un pic cate un pic din 2 in 2 ore. Mai ceva ca pe un bebelus. Si atat de bolnav cum e, abia se poate misca, se da jos ca sa nu faca pipi in pat! Asa catel pe bune ca nu am mai vazut! O saptamana intreaga am urmat acelasi proces, dimineata pe la 10-11 la veterinar (sa nu mai spun ca lucrez in ture de noapte si ca ajungeam acasa pe la 2,3!), sa facem injectie, apoi mancare din 2 in 2 ore cateva grame de fiecare data.

 Din a 5a zi de tratament s-a imbunatatit, a inceput sa manance singur, sa se miste un pic mai mult. Usor usor am trecut de la injectii la pastile, si intr-un final s-a facut bine. Au urmat niste saptamani de cosmar pentru mine si Petre, pana i-am facut toate vaccinurile, asta pentru ca nu puteam sa il scoatem afara, mai ales ca sistemul lui imunitar a primit o asemenea lovitura. Dupa ce am terminat cu toate vaccinurile si dupa ce i-am pus si cip am inceput sa il scoatem afara, si usor usor s-a invatat sa nu mai faca in casa. Cred ca am deja 2 luni in care nu a mai facut deloc in casa, si asteapta sa fie dus afara. 

Sa fiu sincera...tot un caine nebun e, are prea multa energie pentru mine si e la fel de muscacios, dar e un caine atat de bun, ca nu stiu ce sa ma mai fac cu el.A fost cel mai haios cand a vazut zapada pentru prima oara, si s-a jucat cel mai frumos!  Va mai pun poze, ca pe bune, nu ma mai satur!

O serie de 3 fotografii cu pozitii de somn.

Cere atentie!

Si e atent!

Istanbul :)

Am fost acum multe luni in urma la Istanbul, si pentru ca ne-a venit dorul de duca, inca o data, am zis sa ne amintim cum a fost si sa povestesc ce am facut noi pe acolo.

Prin februarie eu si Petre ne gandeam unde sa mai plecam (cu avionul!) si ne tot uitam pe ofertele existente. Initial gasisem ceva in Eilat, si ideea de a merg undeva unde sunt 25 de grade + in iarna/primavara ne-a placut amandurora, insa pana sa facem rezervari si toate cele toate biletele de avion au fost epuizate. Ruta Bucuresti-Eilat, operata de Wizzair a fost una sezoniera care s-a terminat in martie. Asa ca am zis sa mai cautam, sa ne mai uitam. O destinatie care ne-a facut cu ochiul a fost Istanbul, poarta Orientului. Nu am stat pe ganduri, dupa ce am confirmat amandoi la locurile de munca ca ne putem lua cateva zile libere, am facut rezervarile.

De data asta am zburat cu Tarom atat dus cat si intors, si impreuna am dat in jur de 240 €, ceea ce, pentru un zbor de aproximativ 50 de minute e destul de multicel, insa avand in vedere ca nu foarte multe companii aeriene au curse spre Istanbul (tind sa cred ca doar Turkish airlines si Aegean airlines mai au) nu a fost chiar atat de mult.

Am plecat pe data de 24 martie si ne-am intors dis-de-dimineata pe data de 28. Acum am plecat foarte relaxati spre aeroport, am fost mult mai...pregatiti sufleteste decat data trecuta. Zborul a fost la ora 8:50 dimineata si am plecat relativ odihnita pentru ca am apucat sa dorm vreo 4-5 ore. Am aterizat in Istanbul o ora mai tarziu, dupa care ne-am schimbat ceasurile sa arate ora locala, si am luat Havatas-ul spre Taksim.

Pe parcursul sederii am stat la Enjoy Suites, undeva foarte aproape de piata Taksim, care este extrem de aglomerata cam tot timpul. Pentru ca ne-am grabit un pic la rezervari nu am fost foarte atenti si ne-am cazat aici,  iar din poze si review-uri arata super ok, insa cand am ajuns acolo, nu a fost chiar asa. Am trecut cam de doua ori pe langa hotel cautand, si cu maps si din poze, asta pentru ca nu avea niciun semn, nimic sa sara in ochi si l-am gasit intr-un final, am intrat... practic este un bloc vechi si mic. La etajul 1 este receptia, care nu poate fi numita receptie in sensul adevarat al cuvantului pentru ca era mai degraba o bucatarie/sufragerie. Cand am ajuns noi proprietarii cred ca abia se trezisera si isi faceau ceaiul, nu prea am putut sa vorbim in engleza, insa ne-am inteles la nume si am primit cheia de la camera. Aceasta a fost super mica! Daca am fi vrut sa stam in picioare eu si Petru unul langa altul nu am fi avut loc, insa mi-am dat seama ca oriunde e cam acelasi lucru. Orasul asta este de asa natura ca nu permite niste incaperi foarte spatioase. Pana la final camera s-a dovedit a fi decenta, desi nu foarte spatioasa, patul a fost confortabil, iar baia foarte ok, asa ca nu pot sa ma plang.

Dupa ce ne-am cazat am zis sa o luam la pas sa descoperim un pic orasul. Acum, nu stiu ce stia Petre despre Istanbul, dar stiu ca eu nu mi-am facut temele deloc. Si am cam fost surprinsa de absolut tot, incepand cu strazile. Practic absolut totul este construit pe "etaje", unele in spatele celorlalte, asta din cauza reliefului zonei, asadar si strazile sunt in panta/rampa si cobori/urci in functie de unde vrei sa ajungi. Acum ma gandeam ca asta ar putea fi unul din motivele pentru care turcii beau atata ceai, ca sa aiba energia necesara sa merga pe strazile astea nebune! Care pe deasupra mai sunt si inguste. Eu initial nu credeam ca ar incapea o masina pe o asemenea strada, dar m-am convins pana la urma.

Pozele de mai sus au fost facute in drum spre prima chestie pe care am vazut-o, pe care oricum am gasit-o din greseala, si anume stadionul Beşiktaş.

Ne-am indreptat apoi spre palatul Dolmabahce. Nu aveam cine stie ce asteptari (din nou, nu mi-am facu temele cum trebuie), insa amandoi am fost placut surprinsi. Intrarea, si de fapt cam toate portile sunt grandioase, ornamentate, poate un pic cam prea ornamentate. Am fost sa ne luam bilete si am avut reducere de student pe baza cardului ISIC, si am platit pe biletul meu 5 TL, iar Petre 60 TL pentru palat+harem. 

Asa arata drumul pana in casa de bilete spre Palat.

Inauntru era interzis sa facem poze, asa ca am facut doar in exterior. Si ce e cel mai frumos la Dolmabahce e ca este fix langa apa (de fapt cam asta e farmecul intregului oras, daca stau bine sa ma gandesc).

In interior am vazut multe incaperi mobilate in tot felul de culori (existau spre exemplu Salonul Roz, Salonul Galben, Salonul Albastru), candelabrul de cristal din Holul de ceremonii, precum si camera in care Atatürk  a murit.

Exteriorul mi-a placut foarte mult! O sa las pozele sa vorbeasca de la sine.

 

 

Dupa ce am baut o cafea turceasca. in urma celor cateva ore pe acolo am luat-o pe jos pe unde am vazut cu ochii. Am mers de la Dolmabahce pana la Karakoi, am traversat podul Galata si ne-am oprit la un restaurnat micut cu o priveliste minunata unde am mancat niste preparate din peste.

Dupa ce am luat masa am zis sa ne intoarcem la hotel sa ne pregatim pentru o noua zi, asa ca am continuat drumul spre statia de metrou din mijlocul apei numita Halic. Ne-am cumparat Istanbulkart amandoi; partea cea mai buna la Istanbulkart este ca se foloseste la absolut orice mijloc de transport in comun: metrou, autobuz, tramvai, feribot, absolut orice.

Pentru ca am adormit destul de devreme ziua urmatoare ne-am trezit si foarte devreme! La ora 8 deja eram pe drumuri, si am descoperit ca la ora asta orasul inca doarme. Nu am gasit nimic cu mancare, in afara de un loc in care singura chestie a fost niste borek, care desi interesant, nu mi-a placut mai deloc la gust, parea ca aluatul respectiv e crud (dar asta e mai mult un defect al meu), insa lui Petre i-a placut enorm. Am luat metroul de la Taksim pana la statia Veznecilor care ni se parea noua a fi cel mai aproape de moscheea Suleymanie. Cert este ca a durat un pic sa ajungem si asta si pentru ca am urcat destul de mult, si cred ca am si ocolit un pic. Oricum, am ajuns pana in 10, 11 acolo, ne-am descaltat si am intrat in moschee. Este foarte spectaculoasa intr-adevar si ce mi-a placut cel mai mult a fost ca luminile din inauntr erau lasate in jos, cred ca am o fotografie cu chestia asta.

Ne-am indreptat apoi spre urmatoarea destinatia, cea mai apropiata de noi si anume bazarul de mirodenii. Bazarul este destul de mic ca spatiu insa are tot ce ii trebuie. Eu mi-am cumparat un set de ceai (vreo 6 tipuri de ceai si celebrele pahare de ceai), iar Petre si-a luat un set de mirodenii.

Dupa ce am iesit din bazarul de mirodenii ne-am oprit sa luam pranzul si sa bem un ceai, dupa care am continuat drumul.

Urmatorul lucru pe lista noastra era Topkapi, insa n-am ajuns acolo direct, ci am ajuns mai degraba in piata Sultanahmet asa ca am zis sa coboram un pic pana in Basilica Cisterna.  Cisterna a fost construita in secolul VI de catre Iustinian. Ce mi-a placut mie cel mai mult nu a fost capul Medusei, ci mai degraba coloana plangatoare, numita astfel pentru ca este tot timpul uda, ridicata ca omagiu sclavilor ce au murit pentru a construi cisterna.

Mergand spre Topkapi am dat de muzeul arheologic si am zis sa intram si noi. Am vazut foarte multe lucruri, de la tablii cu scriere cuneiforma la niste lei sculptati foarte...interesant.

Ulterior am ajuns si la Topkapi , am luat bilete si ne-am indreptat spre palat, insa nu a fost deloc ceea ce ne asteptam si nu spun asta intr-un sens bun. Asta pentru ca nu era un palat in sensul in care ne asteptam noi. Erau niste cladiri de sine statatoare care nu se uneau unele cu altele si majoritatea au fost inchise si nu am putut sa intram in mai nimic. Am vazut exteriorul care intr-adevar a fost foarte haios, camera circumciziei si niste cladiri construite in urma unor campanii in Asia. Pe langa asta am mai intrat in niste muzee, muzeul ceasurilor, muzeul de arme unde am vazut sabia lui Stefan cel Mare si inca unul care se numeste "Incaperea relicvelor clasice". In acesta din urma am vazut toisgul lui Moise si inca o chestie foarte draguta, estetic vorbind, dar zau ca nu mai tin minte ce era. 

Dupa o asemnea zi plina (cu mult mers pe jos!) am zis sa ne intoarcem spre cazare, dar nu asa direct, ci am ocolit un pic prin parcul Gulhane, un parc foarte frumos amenajat, foarte colorat si dragut. Mi s-a parut foarte haios si i-am facut destul de multicele poze.

Dupa ce ne-am plimbat un pic, am luat un tramvai parca, sau autobuz care ducea spre Eminonu, o statie de legatura, cu multe alte autobuze, printre care si unul care ducea spre cazare, catre Taksim. Cum am ajuns noi insa la statia de tranzitie, se tot agita un nene pe-acolo si am zis sa vedem ce face, si ne-a condus catre un vad care mergea intr-o mini croaziera de 2 ore (vorba lui: "very short, 2 hours"). Cele 2 ore mie nu mi s-au parut scurte, mai ales ca s-a cam facut frig la un moment dat, fiind in larg, s-a facut si curent. Oricum, a fost foarte frumos!

Dupa toate aceste aventuri, ne-am dus sa ne culcam, am luat niste take-away, nici unul dintre noi nu mai avea energie pentru mai mult. Trebuie sa recunosc, in toate zilele cat am fost plecati am mers atat de mult! Pe bune, asa dureri de picioare mai rar. 

Am inceput urmatoarea zi cu o dimineata mai tarzie, cred ca am iesit din casa abia dupa ora 9, poate chiar 9:30, am luat micul dejun si am plecat catre Moscheea Albastra. Aveam de asemenea in plan sa vizitam si Hagia Sofia, insa era o coada kilometrica (la propriu!) si am asteptat cam 20 de minute, dar parca nu avansam deloc, asa ca ne-am dat batuti. Nici in Moscheea Albastra nu am putu intra, fiind inchisa pentru vizitatori, era deschisa doar pentru credinciosii care se rugau. Am fost totusi in curtea interioara, care oricum a fost spectaculoasa. 

Ne-am indreptat ulterior spre Marele Bazar unde ne-am petrecut restul zilei. Erau super multe chestii acolo, colorate, vesele, pe placul meu! Pana la urma am cumparat niste chestii printre care o lampa cu bucatele de sticla colorate si un suport de lumanari, tot asa colorat cu bucatele de sticla lipita si niste saluri, si niste miniboluri si niste magneti, si niste fesuri, si niste...alte maruntisuri. Ce sa mai, mi-am facut de cap! Petre pe de alta parte nu a fost foarte...dezlantuit, ca mine, ci mai rezervat, insa s-a schimbat totul cand a vazut niste sepci la una din iesirile din bazar (practic pe o straduta de langa bazar). Am plecat fara sa le cumparam atunci, am crezut ca om gasi si mai departe, insa nici gand de asa ceva, cert este ca am petrecut urmatoarele 2 ore intrand si iesind din bazar, incercand sa cautam aceeasi iesire cu acelasi magazin. Nu stiu exact cum, dar am reusit sa o gasim, iar Petre si-a luat sepcile mult dorite. Cert este ca am stat atat de mult aici, incat ziua a zburat pe langa noi, asa ca nu am mai avut timp de altceva, decat sa mancam si sa plecam inapoi spre cazare, cand ne-am mai plimbat un pic pe strada Istiklal pana la turnul Galata pe care il mai vazusem, dar pe timp de zi

.

Ultima zi a fost rezervata partii asiatice din Istanbul. Am urmat acelasi treseu ca seara trecuta, si anume spre turnul Galata in primul rand, si am luat celebrul tramvai rosu, apoi am continuat pe jos. Am ajuns apoi la Eminonu de unde am luat feribotul pentru a ajunge acolo, si facand parte din mijloacele de transport in comun, e ca si cum am fi luat un autobuz. Foarte haios de altfel, a fost si vremea foarte draguta! 

In partea asiatica nu am avut ceva specific in vedere, ci am vrut mai degraba sa exploram un pic, si chiar asta am facut. Ne-am plimbat mult iarasi, si am observat ca partea asta e mai degraba practica decat sa spunem turistica. Aici am stat la o bere, pentru prima oara in Istanbul si ca sa fiu sincera, nu prea am observat pe nicaieri altundeva alcool. O fi fost, dar eu nu am observat. Ne-a placut foarte mult sa pierdem vremea un pic, si sa ne relaxam!

Spre finalul zilei, ne-am intors in partea europeana, si pentru ca nu am explorat cum trebuie bazarul, am zis ca ii mai facem o vizita, iar seara ne-am plimbat din nou pe Istiklal. Asa ne-am incheiat si ultima zi in Istanbul.

Ziua urmatoare ne-am trezit de dimineata si am plecat spre aeroport, si am plecat spre casa si asa s-a incheiat vacanta noastra. Mie mi-a placut foarte mult! Am fost foarte incantata, mai ales ca tata imi povesteste si imi povestea cand eram mica despre cum era cat a fost el acolo la munca, si despre cum vorbea cu oamenii, si despre tot, si intr-un fel astea ne-a apropiat si mai mult, avand amandoi experienta de a vedea cu ochii nostri cum e. As vrea sa ma intorc candva, la fel cum poate vreau sa ma intorc si la Roma, insa as vrea sa mai vad si alte locuri pana atunci. As vrea sa mai merg in Turcia din nou, poate in alta parte, astept si accept sugestii cu cea mai mare placere.

 See ya!